Ce au gresit, ce au facut bine managerii romani? Ce ar fi trebuit sa mai faca si ce mai pot face acum (daca nu e prea tarziu) managerii romani pentru companiile lor si pentru angajatii lor?

Daca ar sti cineva sa raspunda la o asemenea intrebare, multe lucruri ar fi altfel pe lumea aceasta. Prin natura lucrurilor, nu poti sti decat vag, doar la nivel de principii, ce ar trebui facut (in viitor) ca sa iti mearga bine. Nici chiar uitandu-te in urma nu poti depista cu precizie ce a fost bine si ce nu, pentru ca nu poti disocia complet cauzele intre ele pentru a putea spune cu precizie care ce efect a produs. Si, cu atat mai putin in Romania, unde sursele de informare sunt mult mai putine fata de tarile dezvoltate, in care se pot face analize mai amanuntite si se pot trage concluzii mai pertinente. Si, ca sa fie si mai complicat, experientele nu sunt repetabile decat intr-o masura extrem de mica, si orizontal (de la o firma la alta) si vertical (repetabilitatea predictibila in timp – nu e deloc sigur ca o “reteta de succes” e reproductibila). Poate ca e chiar mai bine asa, se mai reduce riscul de monopolizare excesiva: daca succesul in afaceri ar fi mai usor de teoretizat si de modelat, cei care au resurse mai multe (de colectare de informatii, de analiza, de investitie etc.) ar avea din ce in ce mai mult succes (garantat) si s-ar distanta irecuperabil de ceilalti.

Multa lume a vorbit de o stare de “amorteala” a managementului romanesc de cand cu criza… Le-a fost frica executivilor sa isi asume decizii nepopulare si drastice sau, pur si simplu, nu au stiut cum sa gestioneze situatii care nu insemnau cresteri de afaceri de doua cifre?

Nu managementul romanesc mi se pare ca trebuie prea mult pus in discutie, ci piata romaneasca...


Articolul complet: Blogul lui George Butunoiu.  Despre manageri, viitori manageri si cei care nu vor deveni niciodata manageri