Interviul

Nu am nimic impotriva termenului de interviu, insa am senzatia ca atunci cand suni o persoana si o convoci la un interviu ii induci o stare emotionala de examinare care nu este intotdeauna benefica. Optiunea mea este de a ma exprima putin diferit atunci cand abordez un candidat la telefon, propunandu-i mai degraba o intalnire in care sa discutam atat pe marginea experientei sale profesionale dar si despre postul disponibil. Mentionez ambele aspecte, pentru ca astfel setez termenii de egalitate intre intervievator si canditat iar intalnirea apare precum un schimb echitabil de informatii: el imi da date despre sine iar eu despre postul disponibil.

Inainte de un interviu profesional, candidatii au obiceiul sa citeasca tot felul de retete  prin care sa determine succesul intalnirii. Acest lucru se intampla pornind de la tinuta: majoritatea domnilor se chinuie intr-un costum incomod si o cravata strans legata care parca le obtureaza toate ideile. Ne lovim astfel de o serie de norme de care parca nu putem sa mai scapam. Personal pot sa trec peste „faza” cu costumul, mai ales daca nu te caracterizeasa si te face sa vii la discutie incorsetat si sa te concentrzi mai tare sa nu transpiri decat sa vorbesti cu mine. Standardul meu e sa fii ingrijit si decent. Daca ai ajuns la un inteviu, cred ca poti sa analizezi singur si sa decizi ce inseamna acest lucru. Trebuie ca tinuta sa te caracterizeze pe tine in mediul de lucru si pe tine ca persoana, sa te faca relaxat si dispus la o discutie pe teme profesionale. Daca costumul e alegerea ta, n-am nimic impotriva, doar sa fie ceea ce reprezinti tu si nu ceea ce impun niste „scribalai” (metafora nu-mi apartine) care au ramas in vremuri demult apuse.

Citeste restul articolului: http://dshumanresources.wordpress.com/2010/03/28/reteta-candidaturii-perfecte-ii/

Diana S.