Blog: Lecție de chimie organică pentru companii și candidați

Ca recrutori, ne lovim uneori de următoare situație: alegem CV-uri “beton”, discutăm cu candidații și ni se par perfecți pentru jobul respectiv, îi trimitem mai departe, iau cu brio testele tehnice și… pică la interviul cu șeful direct.

Angajatorii nu sunt nici ei prea fericiți să primească CV-uri însoțite de superlative, doar pentru a constata că nu se pot înțelege cu candidații respectivi. Aceștia, la rândul lor, nu pot accepta că au rezolvat fără greșeală testele tehnice, doar pentru a fi respinși în urma unui interviu cu întrebări “de umplutură”. Ce se întâmplă?

Nu e “chimie”. Și, parafrazând un șlagăr celebru, “când chimie nu e, nimic nu e”. Unii oameni se înțeleg perfect de la primele cuvinte. Alții nu vor putea lucra împreună, indiferent ce eforturi se depun.

Nu e vorba nici de rea-voință, nici de toane, nici de o evaluare greșită din partea recrutorului. Nu e vina nimănui.

Noi, recrutorii, trebuie să acceptăm că unii candidați vor fi respinși fără vreun motiv valid obiectiv și asta nu este ceva ce putem controla sau preveni. Nu înseamnă că angajatorul “face fițe”, ci doar că nu e chimie.

Voi, dragi angajatori, va trebui la rândul vostru să acceptați că recrutorul nu poate să evalueze cât de mult vă veți potrivi cu candidatul. Nu înseamnă că este un recrutor slab și că nu-și face treaba, ci doar că nu e chimie.

Iar voi, dragi candidați, nu ar trebui să vă simțiți jigniți de faptul că sunteți refuzați pe motivul generic “considerăm că nu vă potriviți echipei” (și prin urmare, vă recomand să nu umpleți toate forum-urile de injurii). Pur și simplu, uneori nu există chimie.

Recrutori și angajatori – candidați mai există. Candidați – există și alte joburi. Dar, așa cum am învățat la chimie, unele elemente pur și simplu nu reacționează. Trebuie să acceptăm cu toții cu maturitate situația.

Tu ai întâlnit astfel de cazuri, în care pur și simplu nu te-ai putut înțelege cu un candidat sau angajator? Scrie mai jos!

 

Sursa: Novit.ro

Publicat in data de 2010-09-16 de NOVIT






Puteti scrie un comentariu doar daca sunteti autentificat!