Am scris atât de mult pe blog (atât eu cât și Silvia) despre recrutare, și ne-am concentrat atât de mult pe probleme importante (supracalificați, studii superioare, teoria interviurilor), încât îmi pare că am neglijat lucrurile mici, amănuntele care “fac și desfac” o relație încă din faza primului interviu.

Este vorba de micile greșeli, micile neplăceri pe care i le provocăm celui cu care vorbim. Sunt amănuntele care ne fac ca atunci când încheiem un interviu, să rămânem cu o impresie nedefinită, neplăcută.

Iată mai jos doar 5 dintre ele – greșeli fatale care pot duce la o recrutare ratată:

1. Impunerea unei programări pentru interviu. O fac mai des recrutorii – apelează candidații și îi cheamă la o anumită oră, fără a ține cont de faptul că unii dintre ei au un job sau alte obligații. Am întâlnit însă și cazuri în care candidații nu vor să facă nici un efort pentru a-și face timp, încercând să forțeze recrutorul să stea după program pentru ei. Din oricare parte ar veni o asemenea încercare de impunere, este o greșeală. Stabilirea unei întâlniri se face doar în urma unei discuții, în funcție de timpul liber al fiecăruia.

Pentru candidați: Nimeni nu este obligat să stea peste program doar pentru că voi nu aveți chef să vă învoiți două ore sau să vă luați o zi de concediu pentru a participa la un interviu. Dacă doriți un alt job, trebuie să dovediți că îl meritați.

Sfat pentru angajatori: Uneori candidații chiar au treburi care nu pot fi amânate sau reprogramate: copii care trebuie luați de la școală sau de la grădiniță, o ședință la actualul loc de muncă. Trebuie să fiți flexibili, să oferiți mai multe variante și, obligatoriu, o durată estimativă a întâlnirii.

2. Vorbitul la telefon în timpul interviului. Poate că ești un om ocupat, poate că trebuie să poți fi apelat de urgență oricând. Dar să-ți sune telefonul (de “preferat”, cu un ringtone strident) și, mai mult, să și răspunzi în timp ce ești în timpul unui interviu, este o mare lipsă de politețe și, desigur, o greșeală.

Candidați sau angajatori, îmi vine greu să cred că Pământul își oprește rotația dacă nu sunteți disponibili oricând. Puteți să vă anunțați colegii și prietenii că aveți o întâlnire și să-i rugați să nu vă deranjeze, dar este mai simplu și mai sigur să opriți telefonul (sau măcar sonorul său). Cutia poștală se va ocupa de restul. În cazul telefoanelor de serviciu, soluția recomandată este să redirectați apelurile către colegul care preia de obicei telefoanele în cazul în care sunteți indisponibil sau în concediu.

3. Desconsiderare, ironie sau agresivitate în timpul interviului. Face parte din jocul recrutării să-ți provoci “adversarul”, să insiști pe diverse amănunte din CV sau din descrierea jobului, să afli ce fel de om este sau în ce fel de colectiv urmează să lucrezi. Se pun multe întrebări incomode și răspunsurile nu sunt întotdeauna satisfăcătoare. Să privești de sus, ca recrutor, candidatul al cărui viitor depinde de părerea ta, este o greșeală. Să ironizezi “fata de la HR”, doar pentru că nu are cunoștințele tehnice, este, desigur, o greșeală (și dovadă de proastă creștere).

Pentru angajatori: Candidații din fața voastră pot fi viitorii voștri colegi. Nu începeți relația cu ei cu un conflict, indiferent cât de mult vi se pare că CV-ul este umflat sau dacă vă enervează răspunsurile în doi peri. Pur și simplu unii din candidați (în special cei pentru poziții tehnice) suferă (unii, într-adevăr, acut) de lipsa skill-urilor de comunicare. Fiți răbdători și tratați-i cu respect!

Pentru candidați: De multe ori cel care vă intervievează nu dorește să vă testeze tehnic, ci să-și dea seama ce fel de om sunteți și dacă vă potriviți echipei. Este și motivul pentru care vă pune întrebări generale, despre voi, și nu-l interesează dacă știți pe de rost toate acronimele din CV. De multe ori, nici măcar nu știe ce înseamnă acele acronime! Înțelegeți situația și arătați că meritați să lucrați în compania respectivă, în primul rând prin respectul față de viitorii colegi.

4. Minciuna. Deși se știe că are picioare scurte, mereu mă uimește când aflu de angajatori care promit marea cu sarea la interviu, doar pentru ca două luni mai târziu să ofere angajatului motive să-și caute alt job și să umple forum-urile de injurii. Nici pe candidații care-și “cosmetizează” CV-ul nu-i înțeleg. Poate că vor reuși sa treacă de selecția CV-urilor și chiar de primul interviu, dar la un moment dat tot se va ajunge și la partea de întrebări tehnice.

Sfatul meu, dragi candidați, este să fiți extrem de preciși atunci când vă descrieți cunoștințele, experiența și realizările. În mod cert se găsesc joburi potrivit experienței voastre, dar un acronim obscur despre care nu știți mare lucru poate să vă plaseze în teancul de CV-uri cu “respinși cu ură” (da, eu chiar am așa ceva ).

Iar vouă, recrutorilor, vă cer să fiți cinstiți. Dacă șeful este o persoană dificilă, nu-l descrieți drept un om “de comitet”. Dacă se lucrează des peste program, poate n-ar trebui să vorbiți despre programul lejer. Nu mai zic de promovări și măriri de salariu “sigure”. Înțeleg că scopul vostru este să găsiți cât se poate de repede un om pentru poziția respectivă, dar chiar vreți să reluați recrutarea peste câteva luni, când angajatul o să plece, dezamăgit?

5. Pretențiile ridicole. Asta este o categorie atât de mare, încât aș putea să-i dedic un post special, sau chiar mai multe. Voi da doar câteva exemple, atât din partea angajatorilor cât și din partea candidaților.

Am întâlnit companii care aveau pretenția ca fiecare candidat să trimită CV-ul într-un format special. Mai exact, era vorba desre un document Word ce conținea un tabel ce se întindea pe 8 pagini. Era încâlnit, ilizibil, și îi lua candidatului peste 2 ore pentru a ajunge la o formă decentă. Prin comparație, CV-urile normale, așa cum le produc siturile de recrutare, sunt o minune a clarității. Alți angajatori insistă să dea aceleași teste la toți candidații, pentru orice poziție. Astfel încât candidații pentru poziții de senior trebuie să-și iroseasă 2-3 ore completând niște banalități, deși CV-ul lor abundă de proiecte complexe.

Și, pentru a fi echilibru, tot două exemple și din tabăra candidaților: există un număr semnificativ de candidați care pur și simplu refuză să discute cu HR-ul, insistând să poarte interviuri doar cu viitorul șef direct, dintr-un sentiment de superioritate, și refuză să realizeze că persoanele din resurse umane îl evaluează din cu totul alte puncte de vedere. O categorie amuzantă sunt și candidații care cer să li se deconteze tot felul de cheltuieli (bilete de tren, de autocar, bonuri de taxi) sau solicită mașină de serviciu pentru poziții de execuție.

Iarăși mă voi adresa simultan atât candidaților cât și angajatorilor: există pretenții care au sens și există pretenții ridicole. Gândiți-vă un pic cum vede cealaltă parte cererile voastre. Și, mai ales, nu uitați că discutați cu oameni și trebuie să fiți înțelegători și flexibili. “Use common sense”, cum ar zice francezul .

Sursa: Novit.ro