Blog: De ce nu găsești ușor job în IT când termini facultatea și ce poți face în privința asta

Am avut ieri ocazia să particip la câteva cursuri la Universitatea Politehnica, la Facultatea de Automatică și Calculatoare, la invitația lui Răzvan Deaconescu (profesor pe partea de sisteme de operare, rețele și materii conexe). Am vorbit aproximativ 10 minute în fața a două serii din anul 1. Cum din păcate nu avem înregistrare video, voi scrie aici ideile principale.

Subiectul abordat a fost, ca și titlul acestui post (pe care l-am scurtat din motive de lizibilitate), “de ce consideră companiile că ești nepregătit când termini facultatea și ce poți face în privința asta”.

Vorbind din postură de angajator și recrutor, există, după părerea mea, următoarea problemă cu învățământul universitar din România, în domeniul IT: nu livrează oameni pregătiți pentru a ocupa multe din pozițiile IT de pe piață: system administrator, tester, web developer, project manager, și lista poate continua.

Facultatea le pune studenților la dispoziție câteva cunoștințe de bază și le formează (sau mă rog, ar trebui…) un mod de gândire specific domeniului. Dar cam atât. Un absolvent nu are nici un pic de experiență de a lucra în companii, despre ce înseamnă procedurile standard din industrie, despre funcționarea diverselor departamente cu care va interacționa direct (marketing, vânzări, suport tehnic, logistică/distribuție).

Ori, companiile caută destul de rar să angajeze oameni deștepți, dar care vor începe să producă peste câteva luni. Deși există excepții (companii care au ca strategie atragerea de talent pe care apoi îl dezvoltă intern), majoritatea angajatorilor caută oameni care să aibă cât de cât experiență practică.

Iată deci o discrepanță între ceea ce au nevoie companiile și ceea ce livrează facultățile – discrepanță care a fost discutată și a generat chiar flame-uri între o parte din membrii Asociației ProLinux (printre care și eu) și Răzvan Deaconescu. Acesta a lansat provocarea de a merge la Poli să le “băgăm mințile în cap” studenților, iar eu am acceptat cu bucurie invitația.

Revenind la situația în care se află studenții și cum se poate ieși din ea, am identificat trei posibile căi de acțiune:

1. Ignorarea problemei. E cel mai simplu: termini facultatea, faci un master, mai faci un master, dacă ai părinți înțelegători faci și un doctorat. Ajungi la 30 de ani fără pic de experiență reală în câmpul muncii, dar cu multe cunoștințe, și speri să se schimbe piața muncii între timp, astfel încât să curgă cu oferte. Este, după părerea mea, situația cea mai defavorabilă în care se poate afla cineva: o persoană de 30 de ani fără experiență este, în majoritatea cazurilor, neangajabilă.

2. Abandonul facultății. Dacă facultatea nu te ajută, de ce s-o faci? Este ceea ce am făcut eu, dar nu aș recomanda nimănui calea asta – mai ales că, de când am fost eu student, am observat că s-a mai schimbat materia și e pe cale de a deveni utilă. Este extrem de riscant să mizezi totul pe o singură carte! Este dificil să fii auto-didact, mai ales dacă ai fost obișnuit să ți se “dea” să înveți. În plus, procentul de oameni care reușește în viață prin metoda asta nu este în favoarea abandonului. După părerea mea, abandonul facultății este o soluție viabilă, dar riscantă și nerecomandată.

3. “Altceva”. Ce ar trebui să facă un student pentru a termina facultatea în mod normal și a avea și ce să treacă în CV, de preferat lucruri relevante (adică nu diplome și certificări date pe bandă rulantă)?

Iată câteva idei:

  • Să-și aleagă un domeniu care-l pasionează. IT-ul este un domeniu imens, care acoperă o mulțime de activități, de la grafică, 3D, telecomunicații, până la electronică. Este foarte simplu să găsești ceva care să-ți placă și la care să lucrezi cu plăcere în timpul liber.
  • Să identifice și să se implice în comunitatea locală din jurul acelui domeniu. Acolo își va găsi colegii și viitorii șefi, acolo va afla cum se desfășoară lucrurile în “lumea reală”. Există comunități pentru orice nișă, de exemplu ProLinux organizează lunar întâlnirea RLUG (Grupul Utilizatorilor de Linux din România), unde socializează sysadmini, programatori, project manageri, antreprenori și… artiști, cu toții pasionați de Linux și open source.
  • Să se implice în diverse proiecte open source din domeniul de interes. Nu trebuie să fie neapărat coding – poate fi bug reporting, documentare, traduceri. Este mai important ca studentul să capete experiență în lucrul cu proiecte medii sau mari, să observe și să se supună regulilor și procedurilor interne, să învețe cum se administrează relația cu utilizatorii și cum se lucrează în echipă, cum se rezolvă conflictele.Acest ultim punct este foarte interesant, pentru că oferă angajatorului o modalitate foarte simplă de a verifica un CV: fiind vorba de software open source, angajatorul va accesa pur și simplu situl proiectului și va putea să analizeze calitatea muncii.

Astfel, investind doar câteva ore pe săptămână și implicându-se în câteva proiecte interesante, un absolvent poate să aplice la un job cu un CV ceva mai consistent decât simpla enumerare a cursurilor din facultate.

Acestea fiind spuse, le urez succes și spor la muncă tinerilor studenți (dintre care sper că am mai corupt câțiva :) ) !

 

Sursa: Novit.ro

Publicat in data de 2010-11-02 de NOVIT

Opinii:

Dragos spune:

Am o altă întrebare: de ce trebuie facultate pentru a forma un system administrator, tester, web developer (şi lista poate continua)?






Puteti scrie un comentariu doar daca sunteti autentificat!