Nu a trecut atat de mult de cand se angaja frenetic si de cand creditarea firmelor sustinea mariri nejustificate ale salariilor, in loc sa finanteze investitii facute cu cap.

Cred ca greselile trecutului merita rememorate cand si cand, tocmai pentru a nu le mai repeta. Iata-le asadar pe cele legate de managementul capitalului uman:

1. Angajarea frenetica, pe care am blamat-o la vremea ei. Companiile nu s-au dimensionat dupa nevoile reale, ci dupa niste nevoi estimate in mod hiperbolic. Planificarea corecta a necesarului de resurse umane, nu doar ca salveaza costuri, dar ajuta la crearea unui mediu organizational echilibrat. In plus, este mai simplu sa renunti la balast cand acesta are un volum mic, decat atunci cand are un volum urias si asta s-a vazut apoi in perioada disponibilizarilor frenetice.

2. Cresterile salariale frenetice. Cercul vicios al cresterilor salariilor din piata muncii a fost intretinut de companii. In loc sa investeasca in instruirea angajatilor, astfel crescand valoarea capitalului uman, s-au multumit sa aloce bugete din ce in ce mai mari in zona de salarizare, pentru a-i atrage pe cei gata instruiti. In loc sa mareasca salariile conform unor cresteri reale ale productivitatii, companiile au crescut salariile purtate de valul aparentei prosperitati. De aici o piata in inflatie de candidati care nu se va echilibra usor. Chiar daca ne apucam acum de investit in capitalul uman, va dura cel putin un deceniu pana vom culege roadele.

3. Principiul extrem de nesanatos al aruncarii pisicii de la unul la altul. Sistemul de educatie e de vina! Cat au investit companiile ca sa contracareze aceasta lipsa de valoare a acestuia? Cat s-au implicat pentru a-l influenta? Deloc! Legislatia e de vina! Cat de bine cunosc companiile legislatia actuala a muncii? Putin…Cea mai buna scuza a fost tot timpul: piata muncii e de vina! De parca piata muncii nu ar fi o suma a tuturor angajatorilor si angajatilor. Ce a ascuns in fapt acest comportament? Lipsa de interes si viziune in managementul capitalului uman.

4. Panica: de cum au aparut primele vesti rele prin presa, managerii de top au inceput sa trimita mesaje panicarde catre angajati, uitand ca pentru a fi motivati acestia au nevoie de stabilitate si confort. Sunt convinsa ca intentia a fost buna, cel mai probabil aceea de a mobiliza, insa nu au reusit decat sa isterizeze, sa scada concentrarea si automat sa dezarmeze capitalul uman in fata crizei. Si asa a ramas, pana in zilele noastre!

4. Frenezia disponibilizarilor si scaderilor salariale: dupa ce au angajat supradimensionand volumul, odata instituita criza au inceput direct proportional disponibilizarile. Din nou planificarea nevoilor viitoare a lipsit. Ce viitor, ca-i criza! Putina gandire strategica se putea, credeti-ma! Corelate cu panica de mai sus, disponibilizarile frenetice si scaderile salariale facute conform unicului principiu: “taiem!” au subrezit si mai mult increderea in viitor si motivatia angajatilor, ducand la o blazare , la o legumizare a lor. Din nou, va dura ceva pana cand vom gasi iar echilibrul.

Continuarea pe ITEX.ro