(intrebari Forbes)

In primul rand, in opinia dvs, exista o cultura, un stil managerial romanesc, specific culturii de business din Romania ? Care ar fi caracteristicile acestuia ? Care ar fi caracteristicile culturii de management occidentale ?

Cel mai important element de “background” al spatiului de business din Romania (deci, romanesc) e neincrederea generalizata. Dupa ultimele studii pe care le-am vazut eu, Romania are cel mai mic “indice de incredere generalizata” din Europa (sunt niste studii sociologice care se fac la fiecare 2 ani pe aproape toate tarile din Europa), de 10%, si asta mai multi ani la rand. Asta inseamna ca orice om (manager, angajat etc.) are in permanenta o stare de alerta latenta fata de 9 din 10 oameni care il inconjoara, considerand ca ar putea sa-i faca rau daca nu este atenti si nu tine tot timpul garda sus. Practic, toata lumea se teme de toata lumea : angjatii de angajatori, managerii de angajati, angajatii intre ei, autoritatile fata de cetateni, cetatenii intr eei etc. etc. Spre comparatie, indexul de incredere generalizata in tarile scandinave este de peste 60%. Aceasta neincredere generalizata modeleaza si determina decisiv toate relatiile sociale din Romania, la orice nivel, inclusiv actul managerial, in orice tip de organizatie. Prin urmare, defensiva, suspiciunea, nevoia de dublu control si de supracontrol, reticenta fata de delegare, se numara printre caracteristicile principale ale managementului romanesc (adica in Romania, fie ca e el practicat de catre romani sau de catre straini). Asta duce la o deturnare masiva de resurse catre instrumentele de monitorizare si control, cu efecte directe asupra productivitatii.

Ce diferente credeti ca exista intre managerii romani ai unor filiale de multinationala, si cei straini ? Cum se descurca un manager occidental in mediul de afaceri romanesc, si care dintre abilitatile dobandite in strainatate ii sunt aici cele mai utile, respectiv cele mai putin utile ?

Singura diferenta sistematica si persistenta pe care am observat-o eu de 20 de ani de cand fac executive search este legata de reflexul de organizare si de ordine, de instinct de a lucra procedurizat, mult mai slab la managerii romani decat la cei straini. Nu am folosit intamplator termeni ca « reflex » si « instinct », pentru ca acestea sunt in mult mai mare masura rezultatele unor mimetisme sociale decat ale unui proces de invatare. Evident, diferentele dintre managerii straini si cei romani se micsoreaza treptat, insa destul de lent. In rest, nu cred ca exista nicio diferenta de fond intre managerii romani si cei straini, nici in privinta cunostintelor tehnice, nici in cea a profilurilor de personalitate si nici macar in cea a profilului moral. Romanii fura ceva mai mult, dar nu e o diferenta semnificativa fata de straini incat sa fie contabilizata in contul stilului managerial.

Exista, insa, o diferenta deciziva (si va ramane vizibila inca foarte multi ani de acum inainte) intre rezultatele aplicarii actului managerial atunci cand e facut de catre un roman, respectiv de catre un strain (vorbesc aici doar de cei din tarile occidentale) : exact aceleasi lucruri, facute exact in acelasi fel, identice din toate punctele de vedere, de catre un manager strain si unul roman, duc la efecte total diferite, cu un avantaj net pentru managerul strain. Multi manageri straini sunt urmati aproape neconditionat de catre angajatii romani, chiar si atunci cand nu sunt nici cei-mai-inteligenti si nici cei-mai-buni-profesionisti (cu rezultatele pozitive aferente), si invers, manageri romani brilianti (inteligenta, pregatire etc,) intampina o rezistenta subconstienta din partea angajatilor romani, cu rezultate negative asupra rezultatelor globale.

In mediul de business romanesc, care sunt  atu-urile unui lider de provenienta locala, prin comparatie cu un manager din strainatate ?

Trasaturile unui manager pot fi grupate in 3 mari categorii: competenta tehnica, profilul de personalitate si profilul moral. In strainatate, competenta tehnica are o importanta mult mai mare in « economia » succesului managerial si managerii sunt respectati, adesea,mai mult pentru competenta decat pentru personalitate. In Romania lucrurile stau diferit, datorita nivelului foarte ridicat de neincredere despre care am scris mai sus. Aici, o personalitate mai puernica are sanse sa produca rezultate mai bune decat competenta tehnica; altfel spus, managerii romani sunt obligati sa fie mai charismatici decat omologii lor occidentali, sa impuna respect mai mult printr-o personalitate puternica decat prin competenta profesionala (tehnica).

Care sunt conditiile de piata sau de evolutie a business-ului in care o mare companie occidentala sau multinationala incredinteaza conducerea locala sau regionala unui manager local ?

Conform celor scrise mai sus, in momentul in care gasesc in Romania un lider onest (profilul moral despre care vorbean) si foarte charismatic (pleonasm partial).

Blogul lui George Butunoiu. Despre manageri, viitori manageri si cei care nu vor deveni niciodata manageri