Am dat peste acest thread extrem de valoros pe forum-ul BestJobs, citind un post de pe blog-ul lui Ștefan Murgeanu. Acum, după ce m-am amuzat un pic, trebuie să fac o mărturisire publică: noi angajăm pe pile!

Sau, dacă sună mai bine, angajăm pe bază de recomandare. Primul lucru pe care îl facem atunci când avem o poziție deschisă – fie pentru noi personal, fie pentru clienții NOVIT, este să ne sunăm prietenii, cunoștințele, colaboratorii prezenți sau foști, și să-i întrebăm dacă nu ne pot recomanda pe cineva.

De ce facem asta? Iată câteva motive:

- Avem încredere în cei pe care-i întrebăm. Sunt oameni care ne cunosc, pe care îi cunoaștem, oameni cu care interacționăm zilnic. De multe ori le cerem părerea și în alte probleme, profesionale sau personale. Avem încredere și prețuim părerea lor.

- Cei care fac recomandări au mai multe informații decât putem obține noi dintr-un CV și un interviu. De cele mai multe ori, recomandările pe care le primim sunt rezultatul a sute de ore pe care cel care recomandă le-a petrecut cu persoana recomandată – de exemplu când au fost colegi. Pentru noi, este ca și cum am primi rapoarte de evaluare (de fapt, de cele mai multe ori primim mult mai multe informații valoroase decât există în evaluările formale).

- "Cine se aseamănă se adună”. Nu, nu glumesc. Șansele ca un programator bun să aibă prieteni programatori buni sunt extrem de mari. Ideea este valabilă, desigur, pentru orice fel de altă meserie. Majoritatea preferă să lucreze cu prieteni, prin urmare ne vor ajuta cu plăcere, iar noi vom găsi mai rapid un angajat potrivit.

- Recomandarea responsabilizează. Nimeni nu va face o recomandare dacă nu e sigur că persoana respectivă merită angajată. Mai mult, odată angajată, cel care a făcut recomandarea se va simți responsabil pentru rezultatele muncii celui recomandat. Acest efect este cu atât mai mare cu cât pozițiile celor doi sunt mai apropiate, ajungând la maxim atunci când fac parte din aceeași echipă.

Iată și două scenarii de recrutare:

1. Abordarea clasică și “cinstită” (după standardul forumului BestJobs). Publici un anunț pe siturile de recrutare. Primești 500 de CV-uri pe fiecare și multe duplicate. Filtrezi jumătate dintre ele, pentru că nu au nici o legătură cu poziția sau sunt pline de greșeli gramaticale. Pe restul le citești cu atenție, elimini pe cei care nu au experiența sau cunoștințele necesare, sau este clar că au mințit în CV. Mai rămâi cu 10-20 de CV-uri, chemi candidații la interviu și încerci să-ți faci o idee despre ei ca personalitate și despre cum se vor integra în echipă. Candidații încercă să pară mai buni decât sunt, iar tu încerci să identifici minciunile gogonate.

Rezumat: efort foarte (prea) mare, suspiciune și loterie.

2. Abordarea “cu pile”. Te gândești la cunoștințele tale care satisfac cât mai multe din cerințele poziției. Le suni, le spui ce cauți, le rogi să se gândească dacă îți pot face o recomandare. Majoritatea dintre ele îți pot spune instant 2-3 nume. Ba mai mult, vorbesc personal cu acei oameni, le povestesc despre job și companie. Atunci când chemi oamenii la interviu, aceștia deja știu o mulțime de amănunte relevante pentru ei, pe care nu nu ai putea să le transmiți eficient în doar câteva minute, iar tu știi deja foarte multe amănunte despre ei, atât profesional cât și uman. Discuția decurge amical și încerci doar să decizi dacă există chimie între voi.

Rezumat: rapid și amical.

Citeste si alte articole interesante pe Novit.ro