Ai auzit de “Managementul dezamagirilor” ? Nici eu. Insa am auzit destul de des de-a lungul timpului expresia “Nu poti multumi pe toata lumea”. Si atunci ce e de facut ? Probabil ca pe o parte ii vei dezamagi cumva. Care parte ? Si pe tine te dezamagesti uneori?

Care este motivul pentru care cred ca e nevoie sa ne punem problema intr-un mod mai structurat vis a vis de dezamagiri? Pentru ca ele sunt multe in viata noastra si ne incoltesc dintr-o gramada de directii, pentru ca ni le provocam, le provocam altora, sau ne sunt provocate.

E firesc pentru mine sa cred ca la anumite intervale e nevoie sa faci alegeri, sa iei decizii care te privesc, sa schimbi ceva la tine, chiar cu pretul ca aceste lucruri sa genereze “usoare” neplaceri in jur.Mi-am dat seama ca uneori e nevoie sa alegi daca ii vei dezamagi pe altii, sau te vei dezamagi pe tine insuti, ca cineva tot iese sifonat si ca asta e cursul firesc.

Mi-am dat seama analizand situatii recente din viata mea dar si uitandu-ma si observand. Unii dintre cei mai nefericiti (dezamagiti) oameni din lume si pe care eu i-am cunoscut, sunt cei care nu pot, sau nu vor sa dezamageasca pe cei din jur. Norma de dezamagiri se pastreaza si se revarsa de fiecare data in contul lor. Seamana cu efectul de bumerang.

Exista posibilitatea sa fi fost, sa fiti acum, sau poate in viitor, o persoana careia ii pasa mai mult de alceva, sau altcineva decat de propria persoana. Ori cel putin cunoasteti oameni care doresc sa nu-si dezamageasca nici un client, nici un sef, nici un prieten, nici un membru al familiei, sau poate comunitatea.

Aceasta atitudine are un fundament grozav, este in majoritatea cazurilor apreciata si daca ar fi posibila 100% ar fi abordarea pe care as imbratisa-o chiar acum. Este sustinuta insa, in majoritatea cazurilor cu niste costuri uriase pentru cei in cauza. Cu totii am auzit, am vazut, sau ne sunt apropiate exemple cat se poate de variate care-si au nefasta radacina intr-un astfel de context.

Cine nu a auzit de persoane care supravietuiesc intr-o casnicie mizera pentru a nu-si dezamagi copii, parintii, sau prietenii. Cine nu a auzit de persoane care traiesc adevarate drame, sau isi risca sanatatea la locul de munca incarcand sa nu-si dezamageasca sefii, colegii sau clientii?

Sau tineri care urmeaza cariere cu care nu au nimic in comun, pentru a nu-si dezamagi parintii sau profesorii. Cine dintre cei prezenti in astfel de contexte sunt cei care vor fi finalmente profund dezamagiti? Cel mai dureros este ca acesti oameni in majoritatea lor sunt extrem de sufletisti, bine intentionati si sensibili. Au o problema totusi, cred eu, care tine un eronat management al dezamagirilor.

Uneori e inevitabil ca cineva sa fie dezamagit si asta e o realitate, deoarece noi oamenii suntem diferiti, suntem modelati intr-o vasta varietate si purtam o informatie genetica unica.

O turma de vaci de 500 de capete sanatoase spre exemplu, o poti multumi pana la nivel de individ cu exact acelasi tratament (hrana din belsug, apa la discretie si adapost). Printre altele, am studii si experienta in domeniu si niciodata nu am vazut o vaca sanatoasa stramband din bot in fata unei portii bune de nutret, pe cand suratele sale rumegau linistite.

Ei, cand vine vorba despre oameni lucrurile stau foarte diferit.
Uneori se creaza confuzii, si aceste confuzii apar poate la noi si din cauza unei educatii non-occidentale. Oamenilor le este greu sa-si asume dorinte, puncte de vedere sau sa-si urmeze calea, fie ca o vor face impreuna cu alti 100 de oameni, cu mai putini, sau poate foarte putini.

Le este greu pentru ca nu stiu cum sa o faca, nu stiu ce ar trebui sa urmeze, ce ar trebui sa faca, sau ce-si doresc si astfel nu pot pune in balanta ceva ce nu exista (dorintele sau scopurile lor) cu presiunile din jur sau valurile sociale. E de la sine inteles ce atarna mai mult.

Insa daca ai un scop, un obiectiv, sau o dorinta....

Articolul complet : Alex Gavriliu