Blog: 7 strategii de a crea speranță și a transforma imposibilul în posibil

Te-ai gândit vreodată omule bun, cum să faci ca să fii fericit, să ai o carieră sau afacere de succes? Cum să faci să poți să ai și împlinire și bani de-o pâine, o casă o mașină, o excursie, un viitor pentru ăia mici, spune tu ce altceva ai vrea să câștigi din ceea ce ești și ce faci… Citește mai jos, 7 strategii de a creea speranță și a transforma imposibilul în posibil.

E important să ai bani, cu toți vrem să ne asigurăm cele necesare, cred că dacă pornești de la bani e ca și cum ai porni cu ca să ai ca rezultat efectul muncii sau ființei tale. Știi cum face marea majoritate? Mai întâi își propun să facă bani și apoi să învețe din ce.

Am făcut și eu așa, stai liniștit, atunci când după ce am terminat facultatea, am plecat la Constanța doar pentru că acolo cineva mi-a spus că-mi poate oferi un loc de muncă.

Am ignorat total toată investiția universului în mine, nici nu mi-a trecut prin minte să-mi întreb inima. Băi, tu ce vrei? Adevărul este că nici nu știam dar nici n-aveam curajul să mă întreb cu adevărat. Așa am învățat să relaționez cu oricine: docher, marinar, ceferist, comandant, armator, director. Așa am început să am rezultate dar nu și bani.

Apoi am avut șansa să mă angajez la unul dintre operatorii de telefonie mobilă. Am făcut IT, am învățat tehnologie, am făcut primii pași în management de proiect, am făcut și management de oameni. La un moment dat, unul dintre oamenii de care eram responsabil a uitat să trimită un rând de facturi României. Oamenii de-acolo s-au purtat decent cu mine față de efectele pe care le-au avut (non)acțiunile echipei mele.

Asumă-ți responsabilitatea totală pentru ceea ce trăiești.

Când îți asumi responsabilitatea totală pentru ceea ce trăiești, povestea ta dramatică și rolul tău de victimă se transformă într-o poveste de succes și rolul tău devine cel al unui învingător.

Deși am semnat niște hârtii în care mi-am asumat responsabilitatea pe hârtie, emoțional nu mi-am asumat-o. Așa cum fuge cineva dintr-o relație divorțând fără să schimbe nimic la modul în care își asumă responsabilitatea în relație sperând că în următoarea relație n-o să se mai întâmple, așa am fugit și eu la o mare companie software, multinațională ca să fiu consultat și să fiu mai bine plătit. Știi ce urmează. Dacă fugi într-altă relație, cu un nou partener sau job, fără să schimbi ceva la modul în care relaționezi, o să repeți aceleași tipare comportamentale și o să ai același tip de rezultate (efecte).

Nu m-am întrebat nici o secundă dacă îmi place ceea ce voi face. Am plecat pentru statut și pentru bani. Desigur, peste tot pe unde am lucrat mi-am făcut treaba și cred că mi-am făcut-o bine, dar n-am strălucit cu adevărat niciodată în munca mea.

La un moment dat după un an de consultanță mediocră ca să nu spun foarte slabă, m-a chemat șeful meu (un om extraordinar) și mi-a spus: E clar, consultanța nu merge. Ești suficient de în vârstă, aveam 34 de ani, și nu mai poți să înveți tehnologie. E timpul să faci ceva în care să-ți folosești calitățile. Îl întreb eu, ce?

Păi te facem șeful departamentului de suport. Vei răspunde de oamenii care livrează serviciile și de vânzări. De oameni nu mi-era mie frică, mă descurcasem bine și înainte. Îmi era frică de vânzări. Aflasem că trebuie să-mi asum responsabilitatea să aduc bani în conturile companie, pe baza unui program pe care să-l construiesc singur, pe care să mi-l asum și să livrez întocmai.

Ce se întâmplă dacă nu accept?

Te dăm afară…

Ce se întâmplă dacă accept și nu livrez?


Te dăm afară

Atunci l-am urât pe șeful meu. Acum îl iubesc. Am acceptat. M-am aruncat în neant știind pentru prima oară în viață  chiar cu ultima mea fibră că o să iasă bine.

La început am avut vânzările cele mai mici, cele mai proaste previziuni și rezultate mediocre la rapoartele de satisfacție ale clienților.

După un an am reușit doar să-mi fac planul de vânzări. Începând cu anul al doilea am reușit să îmi fac planul de vânzări și să duc previziunile la un nivel rezonabil. Rapoartele de satisfacție erau foarte bune. În al treilea an aveam cele mai bune vânzări, profitabilitate, previziuni și rapoarte de satisfacție. Împărtășeam experiențele mele și cum se face și altor filiale. Au trecut 37 de ani din viața mea ca să fac ceva semnificativ și să fiu fericit cu cine sunt cu adevărat. Se poate să fii cine vrei începând cu această secundă. Ești sigur că vrei?

Am reușit să învăț toate astea asumându-mi în primul rând responsabilitatea, crezând că imposibilul e posibil, că dacă putem stabili o relație atunci acolo, dacă ești onest se poate obține încrederea celuilalt. Când știi să construiești încredere în relație poți să realizezi orice cu partenerul tău. Am reușit să învăț astea ascultând povestea celuilalt, punându-l pe celălalt mai presus de nevoile mele și ale companiei. Am reușit învățând ce e răbdarea, perseverența, concentrarea. Am reușit să învăț toate astea renunțând la control, lăsându-i pe oamenii de care eram responsabili să se desfășoare singuri, ascultându-i atunci când aveam nevoie să fie auziți, făcând coaching atunci când aveau un obiectiv. Am reușit să conving și să influențez spunând povești deși am fost învățat că poveștile nu vând.

Într-o zi am primit cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată și care m-a ajutat să-mi schimb viața definitiv. Soția mea m-a dus la un training de coaching la Londra în februarie 2008. 1 noiembrie 2008, plecasem din corporație și am început programul de certificare în coaching.

Azi sunt leadership coach, autor și povestitor. Și tu poți să fii cine vrei. Cine vrei să fii?

Ceea ce am învățat eu și pot să-i asist pe alții să învețe din propriile lor experiențe:

1. Asigură-te că pentru activitățile tale de zi cu zi ai aptitudini, talent, îți face plăcere ca să nu zic iubești ceea ce faci, ai training, experiență, ești pasionat.

2. Asumă-ți responsabilitatea pentru sentimentele, stările, gândurile și comportamentele tale.

3.Conștientizează ce fel de poveste spui și ce rol îți asumi în ea. Este o dramă ceea ce povestești conștient sau inconștient? Este rolul pe care ți-l asumi un rol de victimă sau de erou – Lider?

4. Dă-ți voie să ieși din zona de disconfort. Oprește-te să pui energie în problemele pe care le întâmpini ci mai degrabă pune energie în soluțiile la problemele tale.

5. Ieși din zona de rezolvare a problemelor alegând cine ești atunci când acționezi sau creezi o soluție.

6. Dacă ești lider de oameni, lasă-i să se dezvolte lăsând controlul de-o parte astfel încât ei să poată să crească și să contribuie singuri. Dacă ești lider în viața ta, acceptă că nu poți controla și urmează potențialul, oportunitatea în situația în care te afli.

7. Orice este posibil dacă vrei cu adevărat. Dacă vii cu o obiecție gândește-te de câte ori îți aduci obiecții la propria ta fericire și împlinire, la propriile tale pasiuni și lucruri care sunt semnificative.

 

Citeste mai mult: InspiredAchivement.ro

 

Publicat in data de 2011-05-11 de Ioan Nicut

Opinii:

WXCJVkdmrAPGQALIXWU spune:

acomplia fog doxycycline 52374 lexapro kxwo low cost zovirax %[






Puteti scrie un comentariu doar daca sunteti autentificat!