Mă uit în urma mea și văd sutele de circumstanțe în care am privit cu superioritate la celălalt capăt de relație declarând că problema ține exclusiv de cealaltă parte. Comod nu? Ca și cum am putea să ne separăm complet și să ne uităm la celălalt, ca și cum noi n-avem nicio contribuție în relația cu pricina.

În fiecare relație de care suntem nemulțumiți avem și noi o contribuție pe care putem să ne-o asumăm sau nu. Știu că e greu să ne asumăm responsabilitatea pentru capătul nostru de relație.

Fiecare dintre noi ne zbatem, într-o formă sau alta, zi de zi să mai acumulăm sau să realizăm ceva nou, pentru că a duce lucrurile la capăt credem noi că ne împlinește.

Și totuși cea mai mare împlinire ne-o dă atribuirea unui sens (pozitiv) întâmplărilor (negative) prin care trecem ca să ne trăim viața și respectiv ca să realizăm ceva. Dacă n-aș fi trăit separația în relație și neasumarea responsabilității, n-aș fi învățat ce e compasiunea și asumarea responsabilității.

De fapt nu cred că există un proces de transformare mai puternic și mai aliniat cu menirea noastră decât momentul când stăm puțin și privim lucrurile de pe acoperișul lumii, în perspectivă, și vedem o dramă prin care am trecut și rolul de victimă pe care l-am avut în acele circumstanțe.

Dacă găsim ceva semnificativ și putem da o semnificație aliniată cu sensul evoluției noastre, un sens pentru viața noastră, atunci transformarea noastră a avut deja loc și în loc de dramă o primim ca pe o binecuvântare și în loc de victimă devenim pur și simplu un om liber și o persoană responsabilă.

Aceasta este doar sămânța transformării ființei noastre, într-o primăvară a evoluției noastre individuale, pentru că dacă mai lucrăm și pământul în care o sădim, e doar o chestiune de timp ca planta să crească și să rodească în vara evoluției, ca apoi să culegem rezultatele pe care le așteptăm fiecare cu atâta nerăbdare toamna. Apoi vine iarna în care evoluția stagnează și ne refacem forțele ca s-o luăm de la capăt.

Important și cheie e să fim răbdători mai ales cu noi și să căutăm acel ceva semnificativ pentru noi și pentru viața noastră, cu care să contribuim la bunăstarea celorlalți.

Trăim împreună un moment de mare schimbare în paradigma existentă, în care lăsăm în urmă comportamente cum ar fi să ne uităm în special la nevoile noastre și a ne separa în relații (se vede asta atât în corporații care caută încă confuz schimbări fundamentale ale strategiilor  cât și în societate), și ne îndreptăm atenția și contribuția către celălalt, angajat, subordonat, client, partener, către a face ceva cu adevărat important, cu adevărat semnificativ pentru relația pe care o creăm, cu noi, cu partenerul, cu universul.

Dacă citești acest text, te felicit că ai făcut pasul către contribuție, către a construi ceva nu separat ci împreună cu celălalt capăt al relațiilor pe care le construiești.

Citeste mai mult: InspiredAchievement.ro