Care este lucrul de care ți-este cel mai frică în viața profesională? Dar cea personală? Au trecut trei ani de când am renunțat la slujba comodă de la corporație ca să-mi urmez chemarea, să fiu coach, să fiu lângă alții pe drumul lor de găsire a libertății de a alege, de a se exprima, de a urma și a fi urmați natural de alții. Am fost și sunt alături de lideri fie că e vorba de oameni cu o companie proprie, fie că e vorba de un lider cu viața sa profesională în corporație sau viața sa personală.

Mi-a fost frică să recunosc public, că de-abia în al treilea an am reușit să am o practică – afacere de coaching – în care să mă opresc să scot banii din buzunar, să mă pot întreține, să am și profit. Mi-era rușine să recunosc că am o afacere în pierdere, ca și cum profitabilitatea afacerii mele depinde de calitatea serviciilor pe care le ofer. Complet fals. Calitatea serviciilor poate să fie foarte bună și dacă nu vinzi n-ai de unde să trăiești. Cum e să știi că ești bun, că faci o treabă foarte bună și să n-ai cu ce să-ți plătești facturile? Pentru mine a fost înfricoșător.

Dacă în corporație mergeam peste clienți împingând ca să obțin contractele semnate și puteam să-mi fac planul forțând semnarea, principiul în coaching (și sper eu în lumea care se naște acum) este să lucrezi doar cu aceia care au nevoie. Am trecut de la a împinge, a controla, de la mine către client, la a da semnale universului și a-i aștepta pe clienții care sunt interesați de transformare să vină la mine.

Când am admis public că n-am o practică profitabilă încă, când am recunoscut stadiul în care mă aflu, m-am împăcat cu mine, cu universul. E ca și cum am lăsat jos frâna de mână trasă care până atunci îmi frâna evoluția. Imediat după aceea am primit semne clare, pozitive și am început să livrez în contracte care să ne permită să creștem încet, dar sigur, organic, în ritmul naturii.

Norocul ți-l faci doar trecând și confruntându-te cu fricile tale, evitând permanent a stagna în zona de confort. Norocul, fericirea și împlinirea ți le faci doar fiind treaz permanent, confruntându-te cu situațiile care ți-aduc disconfort și atunci să-ți alegi cine vrei cu adevărat să fii.

Unul dintre clienții mei, mare director, la o companie mare, a fost întrebat de către șeful său: „Ție de ce ce anume ți-e frică?” și el i-a răspuns „de nimic!”. A doua zi a fost dat afară. L-am întrebat de crede că a fost dat afară. Mi-a spus că: un om căruia nu-i e frică de nimic nu poate fi controlat. La acel moment probabil că nu i-a fost ușor. Astăzi e bine mersi. Face ceva ce-i place și după opinia mea, e mai în contact cu sufletul său, mai liber, mai liniștit.

Trăim acum într-o lume în care dispozițiile vin de sus în jos, de la cel care are ceva de „vândut” către client. El percepe lumea prin paradigma: trăim într-o lume în care resursele sunt limitate, în care nu poți supraviețui decât dacă-l elimini pe celălalt din competiție. Viziunea se implementează prin forță de sus în jos, cine nu execută și se supune autorității sistemului este eliminat din sistem.

Una din nevoile cele mai importante ale noastre este să apaținem unui grup, să fim acceptați de acest grup, de comunitate. Frica de a fi separați și abandonați e atât de mare încât asta ne forțează să stăm într-o relație cu un sistem, chiar dacă aceasta e toxică pentru noi și chiar dacă pentru noi devine evident că scopul declarat al unui sistem e foarte diferit de intenția reală a sistemului, de nevoile noastre prin care existăm.

Atunci când fiecare dintre noi o să poată să-și confrunte fricile, atunci sistemele care creează frici, dorințe și nevoi false pentru a se susține vor fi înlocuite cu sisteme sustenabile care vor asculta puținele nevoi adevărate ale clientului.

Citeste mai multe: InspiredAchievement.ro