A fost odată ca niciodată o regină care avea în grijă un regat. Și ea devenise stăpână peste ținut după mulți ani în care domnise un rege rău care îi asuprise pe oameni, le răpise libertățile, îi forțase să trăiască o viață lipsită de expresie, de libertate a cuvântului și le luase tot ce aveau în plus peste ce aveau nevoie ca strict necesar.

De când făcuse Dumnezeu ca ea să fie regină a acestui pământ, ea micșorase taxele, dădu oamenilor voie să vorbească liber tot ce le trece prin minte. Și pentru că simplificase legile și tăiase birurile împărăția începu să se îmbogățească odată cu fiecare om ce făcea parte din ea.

De când le reînapoiase dreptul de a vorbi, oamenii veneau la palatul acesteia să-și spună păsurile și ea îi asculta pe fiecare și se purta cu ei ca și cum i-ar fi copii, găsea un cuvânt bun, o încurajare ba chiar le dădea câte un sfat despre cum să-și continue fiecare dintre ei viața și cum anume să facă ca să le fie bine lor și copilașilor lor.

Și uite așa de la o împărăție înapoiată cum erau, li se dusese vorba până departe în alte împărății care veniseră în regatul reginei să facă comerț cu oamenii că aici erau multe lucruri de construit și făcut. Cu banii neguțătorilor din alte împărății își făcură oamenii o viață nouă în care trecuseră de la bordeie la mici palate, de la carele obosite la care mândre care zburau parcă prin drumurile împărăției.

Toată țara trăia pe datorie către celelalte împărății până într-o zi când oamenii au trebuit să-și plătească dările și au constatat că nu mai au de unde. Oamenii și mai ales bătrânii sufereau cel mai tare și în mijlocul tragediei și al sărăciei au început să chițăie și să-i lase pe umeri reginei toată povara și responsabilitatea spunând prin împărăție că regina e de vină pentru ce trăiesc ei.

Regina făcea și ea greu față poverii ce i-a pus-o poporul în spate și deși i-asculta și îi sfătuia cu aceeași dragoste nu mai putea să-i domine ca atunci când pe vremea înfloritoare ei veneau la ea și o ascultau și o adorau pentru ceea ce primeau în schimb.

Auzind ea ce se întâmplă în împărăție a căutat un înțelept care să-i curme suferința pentru că și ea nu mai simțea dragostea și adorația pe care o simțise odinioară la palat și-avea atâta nevoie de dragoste… Pentru că acum îi era frică de mânia oamenilor și-a luat regina straie de om normal și calul și a plecat către o mânăstire unde aflase ea că există un stareț înțelept ce poate să-i dea un sfat, să-i ia durerea sfâșietoare de pe suflet.

Iaca așa a plecat regina pe cal către mânăstire și pentru că era cale de trei zile până la acolo a oprit regina prima noapte la un han. După ce și-a luat odaia simplă în primire a coborât regina în curtea hanului unde oamenii erau serviți cu ale gurii și băutură. În timp ce mânca retrasă cu frica ca cineva să n-o recunoască îi auzi pe meseni care vorbeau și ziceau că dacă regina i-ar fi sfătuit și nu i-ar fi lăsat să se îndatoreze ei n-ar fi pătimit zilele astea și vai și amar de ei și familiile lor și că acum ar trebui regina să le plătească datoriile ca ei să trăiască bine din nou și să-i arate dragostea lor. În timp ce auzea regina plângea căci tare se simțea responsabilă de ce pățiseră oamenii și mai ales își pierduse dragostea lor de care era atât de dependentă ca să se simtă regină.

Și iară a plecat regina către înțeleptul de la mânăstire și-a doua seara ajunse iară la un han, ruptă de oboseală de atâta mers. După ce i-a încredințat calul hangiului și i-a cerut să fie îngrijit s-a dus la ea în odaie să-și revină puțin după care iar a coborât în curtea hanului. Aici în curte, oamenii își spuneau iar necazurile că le e greu cu poverile datoriilor și că toate visele lor n-o să se mai poată îndeplini datorită faptului că de-abia își pot plăti datoriile. Mai mult decât atât o făceau responsabilă pe regină de ce li se întâmplă și ar fi vrut să întoarcă timpul înapoi înainte de a face datorii să nu le mai facă, căci acum și-au dat seama că dacă sunt sănătoși și se iubesc tot e ceva de viața lor.

În următoarea dimineață a pornit ea pe drum mai departe și știa că până în seară o să ajungă la mânăstirea unde o să dea de starețul înțelept. Și uite așa încet, încet încercată de emoție a ajuns la poarta mânăstirii unde o aștepta înțeleptul, călugăr, stareț al mânăstirii.

În timp ce acesta o privea cu blândețe ea a descălecat de pe cal și a început să vorbească.

Sunt regina împărăției și am venit să vorbesc cu starețul acestei mânăstiri, despre care am auzit că e foarte înțelept.

Eu sunt Măria ta, vă așteptam, după care a poftit-o în chilia acestuia de o simplitate uimitoare.

Mă așteptai?

Da, știu și de ce ați venit. Între timp regina se uita uimită în ochii blânzi, calzi și iubitori ai înțeleptului.

Ați venit pentru că vă îndoiți că sunteți o regină bună pentru că deși sufletește vă asumați suferința poporului dumneavoastră, vă simțiți responsabilă pentru datoriile lor și trăirile lor.

Adevărat, de unde știți?

Asta e foarte puțin important. Important este că dumneavoastră credeți că ajutându-i, plătindu-le datoriile o să vă puteți relua poziția în care să-i dominați pentru că îi puteți salva în orice situație. Adevărul crud este că nici nu puteți să-i salvați și nici să vă asumați responsabilitatea pentru alegerile lor. O relație în care măria ta este deasupra lor doar pentru că are puterea de a-i salva nu e o relație de egalitate, e o relație nesănătoasă. Mergeți sănătoasă măria ta pentru că sunteți regina noastră cu sau fără adorația noastră. Vă dau eu pe cineva care să vă conducă înapoi la palatul dumneavoastră.

Citest mai mult: InspiredAchievement.ro