Un prieten drag mă surprinde adesea în starea aia de confuzie pe care o trăiesc atunci când nu înțeleg ce primesc în comunicarea dintre noi doi. Continui să lucrez cu el și totuși până la urmă se leagă. Atunci când dansez salsa și îmi este prezentată o nouă schemă, mă uit lung pentru că mă regăsesc în situația aia în care văd ceva nou și nu pot să-l reproduc instantaneu. Antrenorul drăguț ne spune că și lui i-a luat schema asta vreo două luni s-o învețe. Mă împleticesc, fac pasul greșit. Am senzația aia de începător și totuși mai încerc. După câteva “verze”, pasul începe să prindă formă. Se leagă.

La începuturile în vânzări și deși eram “varză” în plin disconfort, am reușit să fac prima vânzare. La începuturile Coaching-ului și mă simțeam tare nepregătit, insuficient de bun ca să iau examenul. Lucram cu Bill Coach-ul meu și pentru prima oară îmi acceptam incompetența. Plângeam și îmi era foarte greu să recunosc public că sunt doar un începător. În clipele acelea de recunoaștere și acceptare, plângând de mama focului, a fost prima dată când am putut să intuiesc ce se ascunde în pielea clientului meu și să fiu Coach-ul de care are astăzi lumea nevoie. A fost prima oară când am “putut să-l mișc pe Bill”. Am putut să-l ajut pe Bill deși eram „varză”.

În ziua de azi, Universul îmi trimite clienții care au convingerea că trebuie să aibă un nivel foarte înalt de competență ca să-și aducă contribuția la bunul mers al lucrurilor, ca să fie de ajutor cuiva. Aceasta e doar o amânare care-i împiedică pe cei din jurul lor să primească ceva folositor. Le fac distincția că e suficient să aibă intenția să contribuie sau să ajute și vor putea dărui ce are celălalt nevoie.

Poți să fii de ajutor, indiferent de nivelul tău de competență.

Citeste mai mult: InspiredAchievement.ro