
Stire: Aşteptarea a luat sfârşit: îţi dezvăluim ultimele companii prezente la JobShop® 2010
În ultima lună ţi-am dezvăluit pe rând companiile care ne trec pragul în 24 şi 25 martie pentru a se asigura că tu îţi croieşti cariera pe măsura potrivită.Ultimii patru “croitori” provin din domenii diferite, în care sunt lideri de piaţă. Fie că sunt o firma de out-soucing care a preluat dintr-un foc 500 de timişoreni, producători de etichete, lideri în industria automotive sau bihoreni plini de inovaţie – toţi sunt deschişi unui dialog cu TINE.
Plexus - vin tocmai din Oradea pentru a demonstra că 25 de ani de experienţă şi soluţiile inovatoare pe care le propun îi fac unicii în industria producerii de elemente electronice (Electronic Manufacturing Services (EMS)). Plexus este potrivit unei arii largi de aplicabilitate, soluţiile sale sunt prezente în domenii precum reţelele wireless, medicină, sectorul comercial şi industrial sau utilizate în apărare şi securitate naţională.
CRH – cu o experienta de peste 150 de ani, este una dintre companiile internaţionale specializate în construcţia structurilor metalice a scaunelor de la automobile sau părţilor din structura metalică a scaunelor. CRH combină tradiţia şi inovaţia pentru clienţi precum BMW, Daimler Chrysler, Porsche, Ford sau Maserati, produsele sale găsindu-se pe piaţa din România, Ungaria, America de Nord, China şi Mexic.
Avery Dennison - 30.000 de angajaţi în 50 de ţări sunt numerele care definesc Avery Dennison. Fondată în anul 1935, compania este lider de piaţă în toată lumea în producerea etichetelor, a materialelor pentru acestea, în tehnologia sensibilă la presare şi în produsele adezive innovative. Avery Dennison Romania este parte a Information & Brand Management Corporate Division, având sediul central în Bucureşti.
WiPro – a intrat pe piaţa românească în 2007 cu 1 proiect şi 12 angajaţi, doi ani mai târziu devenind o companie cu sute de angajaţi şi birouri în Bucureşti şi Timişoara. Furnizorul de servicii out-sourcing şi-a început anul 2010 într-un birou nou-nouţ în Timişoara în clădirea City Business Center, preluând 500 de angajaţi externalizaţi de la Alcatel Lucent.
Cum stai cu pregătirea CV-ului? Sfaturi utile poţi afla de aici.Te aşteptăm!
Publicat in data de 2010-03-12 de BEST Timisoara in domeniul Consultanta / Career planning
Arhiva stiri