Stire: Ce cursuri GRATUITE poţi face în februarie - engleză, design web, IT
Dacă eşti în căutarea unui loc de muncă, te poţi înscrie la una dintre agenţiile pentru ocupare şi beneficiezi de cursuri gratuite de calificare, recalificare sau perfecţionare.
Şansele de angajare pot creşte semnificativ după urmarea unui astfel de program de pregătire (vezi în documentul ataşat LISTA detaliată pentru FIECARE JUDEŢ).
Printre cele mai interesante cursuri gratuite din luna februarie se numără cele de design web (în judeţul Mureş), de comunicare în limba engleză (Bucureşti, Prahova, Olt, Dâmboviţa, Teleorman) sau operare calculator (Timiş, Botoşani, Mureş, Bistriţa). Alte cursuri utile sunt cele de manager de proiect, cosmetician, coafor, bucătar sau ospătar.
"Vom încerca să adaptăm cât mai bine în 2012 programele de formare profesională la cerinţele reale din piaţa forţei de muncă", a declarat noul preşedinte al ANOFM, Elvira Rodica Andronescu.
În luna februarie, cele mai multe cursuri se vor adresa următoarelor meserii: lucrător în comerţ (444 persoane); bucătar (299 persoane), inspector resurse umane (239 persoane), operator introducere, validare şi prelucrare date (230 persoane) şi zidar, pietrar, tencuitor (164 persoane).
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET
Publicat in data de 2012-01-27 de bestResource in domeniul Training / Cursuri
Arhiva stiri